„Ne-am săturat de Asesoft. Aduceți titlul înapoi la Cluj”. Așa arăta un banner scris de suporteri la prima confruntare a finalei dintre „U” și Ploiești din 2008. La peste un deceniu distanță de la ultimul trofeu, fanii simțeau că au șansa să facă din nou baie în Someș. O formație cu o tactică americană le reaprindea speranțele susținătorilor alb-negri. Jucătorii respectau schemele moderne ale lui TAB Baldwin, însă pe teren intrau cu tradiționala determinare a sportivilor Universității. Mihai Silvășan și Paul Chetreanu erau copii la momentul performanțelor din ani 90’, așa că înțelegeau ce înseamnă performanța în „Horia Demian”. Branko Ćuić, Miljan Medvedj și Zoran Krstanović sunt reprezentanți ai unui popor de războinici și se luptau fără teamă cu orice adversar. Iar LeVar Seals, spectaculosul fundaș crescut pe străzile rău-famate din Chicago, știa că nu îi poate dezamăgi pe cei din tribune. Ei alcătuiau nucleul de bază, alături de Flavius Lăpuște, John Mocanu și Mihai Popa. Experiența îi spunea totuși lui TAB că lotului îi lipsea ceva. A mers imediat în biroul lui Mircea Cristescu și i-a vorbit despre îngrijorările sale, mai ales că se apropia faza decisivă a sezonului. Peste câteva zile, într-o zi geroasă de ianuarie, Cristescu mergea personal la aeroport să își aștepte noul baschetbalist. Ultima piesă menită să completeze puzzle-ul. Dintre terminale iese, cu multe bagaje, un tânăr blond, de peste doi metri, cu accent de texan.

Brad, au trecut 12 ani de când ai evoluat în România. Suporterii noștri vorbesc adesea despre tine.Ce mai faci?

Nu îmi vine să cred că au trecut 12 ani de atunci. În Texas, noi avem o expresie care sună așa: «Holy cow!». Aceea a fost și reacția mea. Aveam impresia că a trecut mai puțin, deci sunt șocat. Pe Instagram urmăresc unii oameni din Cluj, care știu că erau fanii noștri. Mă bucur să văd că oamenii se gândesc la mine. Sunt bine, am scăpat de carantină și mă bucur de viață.

Cum ai ajuns la Cluj-Napoca?

Mă recuperam după o operație la genunchi și nu știam la ce să mă aștept. De fapt, am fost operat de două ori la genunchi și trebuia să găsesc o echipă unde să mă relansez. Am simțit că la Cluj pot să revin la nivelul dorit. În plus, îl cunoșteam pe TAB Baldwin, un antrenor fantastic. Mircea este un conducător de club profesionist, în timp ce colegii mei de echipă au fost senzaționali.

La vremea respectivă se zvonea că nu puteai evolua în alte ligi din cauza unor probleme de dopaj. Totuși, în România, nu s-a luat în calcul așa ceva. Care a fost situația?

Când eram la colegiu, doctorul echipei mi-a prescris un medicament numit Adderall, care te ajută la concentrare. Antrenorul meu a vrut să iau așa ceva și l-am folosit timp de cinci ani, cu rețetă. Habar nu aveam că este ilegal în Europa. La scurt timp de la absolvirea colegiului am semnat un contract în Grecia și am efectuat testul anti-doping la Atena. Ei m-au întrebat dacă iau vreun medicament, le-am spus că da, arătându-le pastilele de Adderall. M-am întors în Larissa și după câteva zile mi-a comunicat antrenorul că sunt suspendat. Explicația este simplă. Medicamentul Adderall conține mici doze de metamfetamină, însă în America mulți sportivi îl folosesc în mod legal. Furios, m-am întors în Atena și mi-am căutat un avocat. Din păcate, am găsit un avocat slab, care de abia a scos câteva cuvinte în fața instanței. Suspendarea a rămas valabilă și am semnat contractul din România.

Thumbnail

Ai adus în discuție colegiul. Ei bine, tu ai studiat la una dintre cele mai importante universități americane, Texas. Cum ai descrie cei patru ani petrecuți acolo?

Mergeam la meciurile lor încă din copilărie. La unele partide ștergeam chiar suprafața de joc. Uneori am fost și copil de mingi, ceea ce mă bucura teribil. Întotdeauna am visat să joc la Universitatea Texas. În adolescență mi-am fixat anumite obiective, unul dintre ele fiind să bifez o prezență în McDonald’s All American Game, catalogată drept cea mai importantă performanță a baschetbaliștilor de liceu. De asemenea, tatăl meu se implică în industria golfului de o grămadă de ani. În statul nostru, golful este un sport extrem de apreciat. Întâmplarea face că Rick Barnes, fostul antrenor al Universității Texas, se număra printre membrii clubului de golf deținut de tata. Barnes mi-a urmărit evoluțiile și m-a adus în echipa lui. A fost cool să am numele Texas pe piept.

La Universitatea Texas, Buckman a împărțit vestiarul cu nume importante din NBA. Spre exemplu,LaMarcus Aldridge a bifat șapte prezențe în NBA All Star Game. Brad se află în relații apropiate și cu P.J. Tucker sau T.J. Ford. Împreună au cucerit titlul în Conferința Big 12.

Cum te-ai simțit la primul antrenament cu echipa de la Cluj-Napoca?

Băieții au fost foarte deschiși. De obicei, jucătorii sunt puțin rezervați la prima întâlnire cu un coechipier nou. De regulă, adoptă o atitudine de genul: «Cine mai e și tipul ăsta?». La Cluj nu a existat așa ceva. Țin minte că Silvă m-a primit cu zâmbetul pe buze. Paul Chetreanu s-a comportat minunat cu mine. Nu o să îl uit nici pe Bobo Pintea, cu glumele lui senzaționale. El era unul dintre antrenorii secunzi, dar se ocupa uneori și de partea de kinetoterapie. Ne punea bandaje, ne aducea apă. Îi iubesc pe Bobo și pe John Mocanu. Soția lui John, Adina, este tare simpatică. Deși se comporta dur pe teren și îi provoca pe adversari, Branko Ćuić ne făcea pe toți să râdem. Oriunde îl însoțeam, mă distram de minune. Veneam din America, de la mare depărtare, însă toți mi-au dat de înțeles că formăm o mare familie. Cred că ne-am bucurat de succes deoarece ne plăcea să fim unul în preajma celuilalt. Și când am plecat, băieții m-au condus la aeroport și m-au îmbrățișat. Mi-au dat și un tricou ca amintire. A fost special!

Dacă mai ai tricoul, poți să ne trimiți o poză cu el?

Nu sunt sigur că e genul de tricou pe care ar trebui să îl vadă lumea (râde cu poftă). Scrie porecla mea pe el, dar nu pot să o dezvălui. Era o glumă între mine, Paul și Silvă. Mă distrez copios acum, gândindu-mă la acel moment.

Cum a decurs colaborarea dintre tine și TAB Baldwin?

TAB a fost grozav. Îl iubesc. Vă dați seama că am avut o conexiune instantă cu el. În Europa am întâlnit numeroși antrenori care nu vorbeau tare bine engleză. Referitor la TAB, toate schemele lui mi se potriveau perfect. Felul cum ne pregătea a fost ideal. Să știți că l-am avut din nou ca antrenor, în Turcia. La echipa aceea am întâmpinat tot felul de probleme, patru luni nu ne-am luat banii și am intrat în grevă. Aș spune că TAB este unul dintre antrenorii mei preferați.

„Îmi aduc aminte cum mă plimbam supărat pe malul Someșului că am pierdut finala. L-am sunat pe tata în America și i-am zis: «Nu o să îți vină să crezi ce s-a întâmplat!».

Thumbnail

Să discutăm puțin despre finala campionatului din 2008, împotriva celor de la Asesoft. Ai digerat greu eșecul?

Absolut! Meritam titlul în acea finală. Am dat totul pe teren, luptând până la epuizare. Știam că suntem adevărații campioni. Îmi aduc aminte cât de supărat era Mircea. Parcă i-a și spus lui TAB să ne anunțe că vom primi un bonus financiar, ca și cum am fi ieșit campioni. TAB nu a vrut să câștigăm bani în plus de la conducere.

Să schimbăm registrul. Ne povestești o amintire amuzantă?

Nu o să uit acel meci demonstrativ de fotbal. Am jucat fotbal împotriva fotbaliștilor, apoi ei au jucat baschet împotriva noastră. Nu îmi explic cum, acel meci a fost postat și pe internet, iar părinții mei l-au văzut. M-au întrebat:« Brad, în ce fel de competiție joci?». Le-am explicat ulterior despre ce a fost vorba. Mă distrează și acum acea experiență.

Cât de mult te-au impresionat suporterii noștri?

Fanii au fost incredibili. Ei sunt cei mai buni fani pe care i-am avut vreodată. Indiferent unde am jucat. Veneau la fiecare meci, umpleau sala și creau o atmosferă incendiară. Cântau atât de tare și îmi plăcea că rămâneau să ne încurajeze inclusiv la finalul meciurilor. De la copii și până la adulți îți puteai da seama că acest club are un spirit fantastic. Era ceva contagios!

„Mi-ar plăcea să vin în vizită la Cluj, odată ce se reiau călătoriile. Aș vrea să îi văd pe viu pe băieți în viitorul sezon”.

Thumbnail

Ai ținut legătura cu echipa după ce te-ai întors în America?

Mircea m-a sunat imediat ce am sosit acasă. El este un manager tare insistent. Veneam după o jumătate de sezon productivă în România și începeam să primesc atenție din partea altor nume europene. Din păcate, negocierile nu s-au concretizat. Nu am nimic de reproșat, m-am îndrăgostit de Cluj, însă eram genul de jucător care voia să se plimbe. Uitându-mă înapoi, poate că aș fi dat șansa unei noi reveniri. Cine știe… Atunci stăteam în hotel, nu primeam o mașină de la club. Așa au fost vremurile și simțeam că îmi trebuia o schimbare rapidă.

Ții minte cuvinte în română?

«Ce faci?». Și pot să număr până la 20. La antrenamentele de aruncări, fiecare striga cu voce tare în română numărul de coșuri înscrise consecutiv.

Ce ai învățat de pe urma carierei tale?

M-am dezvoltat atât de mult în Europa. Am călătorit în zeci de țări, mai ales cu formațiile din Turcia. Am explorat lumea și am jucat baschet în același timp. Am învățat limbi noi, am văzut culturi diferite. Asta m-a format. Am multe amintiri minunate, petrecute în jurul unor oameni excepționali. Știu că dacă aș veni în România, unii clujeni m-ar recunoaște. Mărturisesc că m-aș descurca să conduc de la aeroportul vostru și până la sală. Acum înțeleg că s-a investit mult, s-a construit și o sală nouă. Aveți o gașcă pe cinste la club. Mă bucur să aud că foștii mei colegi sunt implicați în viața echipei.

„În 2014 am mai primit o ofertă. Parcă de la Asesoft, dar nu îmi aduc aminte. Nu o luam oricum în considerare. Dacă mă întorceam în România, semnam cu o singură formație.”

Thumbnail

De ce ai pus ghetele în cui?

Jucam la Beșiktaș și mă săturasem. Nu îmi primisem ultimele salarii, eram supărat și plictisit de jocurile de culise. Am zis: «Hei, îmi place să călătoresc, dar vreau să mă opresc». Soția mea nu mă putea vizita întotdeauna și am decis să părăsesc sportul în proprii mei termeni. Cred că m-am descurcat bine și m-am simțit pregătit să mă las. Îmi era dor de familia mea. Îi vedeam rar pe părinții și pe fratele meu.

Hapoel Galil Gilboa, Fraport Skyliners, Cajasol Sevilla sau Artland Dragons se numără printre grupările prezente în CV-ul lui Brad. A purtat negocieri avansate și cu Galatasaray Istanbul, renunțând la carieră în 2014. Este căsătorit cu Alexis Jones, scriitoare și participantă a cunoscutului show de televiziune Survivor.

Cum este viața ta acum?

Îmi este dor de meciuri, cu siguranță. Acum lucrez în domeniul imobiliarelor. Locuiesc tot în Austin, statul Texas, și sunt încântat că am succes într-un alt domeniu. A fost o schimbare dramatică, de la sport la afaceri și imobiliare, dar am noroc. Familia m-a susținut mult și am întâlnit oameni care mi-au devenit mentori. Eu și soția mea nu avem copii, însă trăim cum putem mai bine și ne bucurăm de fiecare clipă. Când te căsătorești cu cea mai bună prietenă, viața este ușoară.

Ce mesaj le transmiți clujenilor?

Îmi este dor de voi și vă mulțumesc pentru amintirile incredibile. Foștilor colegi le spun că «am sângerat, lăcrimat și transpirat împreună». Fanilor le transmit să vină la meciuri, să se comporte la fel și fie alături de băieți. Ei se regăsesc în cele mai frumoase amintiri ale mele. Nu îi voi uita niciodată pe fanii de la Cluj. Vă mulțumesc că mă țineți minte și că ați fost lângă noi. Vă doresc toate cele bune și sper să ne putem revedea!

Thumbnail

Acest material nu ar fi fost posibil fără fotografiile realizate la acea vreme de Mircea Roșca. Astfel, îi mulțumim pentru ajutorul oferit!