imagine articol

U16: Înfrângere cu Danemarca, jucăm pentru locurile 5-8

Echipa României Under 16 a cedat astăzi în duelul din sferturile de finală ale Campionatului European Divizia B, competiție în plină desfășurare la Podgorica, în Muntenegru.

Adversară a fost Danemarca, echipă neînvinsă în faza grupelor.

Primul sfert a fost unul foarte echilibrat, ambele echipe punctând ori de câte ori adversarul a permis-o. Sportivii noștri au reușit o secvență secundă foarte bună, cu excepția ultimului minut al acesteia, când au risipit aproape tot avansul de nouă puncte la care munciseră până în acel punct.

Egalitatea s-a restabilit la jumătatea sfertului al treilea și, din nou, s-a mers umăr la umăr timp de zece minute. Când s-a intrat în ultimele cinci minute din timpul regulamentar, danezii au beneficiat de un fault antisportiv, la care au lipit rapid două aruncări de dincolo de semicerc, profitând de apărarea zonă ușor imobilă a tricolorilor și s-au distanțat la 72-64.

România s-a precipitat în atac, iar nordicii nu au mai greșit, au continuat să puncteze și și-au adjudecat victoria. 

Danemarca - România 86-70 (21-24, 13-14, 24-19, 28-13)Marcatori România: Grasu 26 (14 rec., 1 p.d., 1 int., 1 capac), Licurici 14 (4 rec., 1 p.d., 1 capac), Mandisodza 7 (4 rec., 4 p.d., 5 int.), Somăcescu 7 (3 rec., 4 p.d., 2 int.), Năstruț 7 (2 rec., 1 p.d.), Pașca 5 (4 rec., 1 p.d.), Marinău 2 (2 p.d.), Cochela 2 (1 p.d.), Sucală (1 rec., 2 p.d.). Au mai jucat: Turdean și Coste

Tricolorii vor juca mai departe pentru stabilirea ocupantelor locurilor 5-8, următorul adversar fiind Bulgaria. Acest penultim joc pentru sportivii antrenați de Branko Cuic și Sergiu Popa va avea loc vineri, 16 august, cu începere de la ora 14.45, fiind de asemenea transmis live pe canalul de Youtube al FIBA.

Parteneri