imagine articol

U-Banca Transilvania o învinge fără drept de apel pe BC CSU Sibiu

U-Banca Transilvania și-a îndeplinit misiunea în meciul cu BC CSU Sibiu. Reveniți acasă după o deplasare dificilă în Turcia, baschetbaliștii noștri au controlat disputa împotriva sibienilor, obținând o victorie cu scorul de 100-60. 

 

Doar primele minute au fost echilibrate, apoi alb-negrii și-au impus ritmul. DeShawn Stephens n-a avut adversar în spațiul de trei secunde și a găsit inspirat drumul spre coș. Stephens a făcut tandem în căciulă cu Zach Hankins, copleșind astfel defensiva adversarilor. În rol și-a intrat și Karel Guzman, care a zguduit panoul pentru 27-16.

 

Diferența a crescut în favoarea favoriților noștri. Mihai Măciucă a reușit o prestație eficientă, în timp ce gazdele au controlat lupta la recuperare și au avut grijă de posesia mingii. La pauză, U-Banca Transilvania a condus cu 44-33, iar la finalul sfertului trei cu 69-52. Scorul i-a permis lui Mihai Silvășan să ruleze întreg lotul, astfel că Darius Miron s-a evidențiat prin două coșuri înscrise cu mult curaj. Astfel, am repurtat un rezultat pozitiv înaintea confruntării din BKT EuroCup cu Lietkabelis.

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

Este o victorie, ne doream să rămânem cu o impresie bună după acest meci și să avem atitudinea potrivită. Am vrut să ne bucurăm de meci atât pe teren, cât și pe bancă. S-au întâmplat lucruri bune, am rulat întreg lotul. Vom fi pentru două partide consecutive acasă, nu s-a întâmplat de ceva vreme așa ceva. Ne așteaptă un meci extrem de greu cu Lietkabelis, pe care ne dorim să îl câștigăm. Ne gândim la acea partidă și sper să ne refacem. Urmează o zi de odihnă, apoi antrenamente. Va fi mult mai intens, cu siguranță. E o echipă fizică, formată din jucători lituanieni care știu să joace, sunt educați foarte bine. Vin dintr-o școală de baschet puternică. Au jucat bine în majoritatea meciurilor, chiar dacă pe unele le-au pierdut. Nu au cedat și nu au jucat un baschet rău. Au jucători cu talie și știu să joace un baschet de calitate. Trebuie să fim pregătiți și să ne impunem ritmul. Ne așteptăm la venirea unui alt jucător, care încă nu este găsit. Lucrăm în această direcție, s-a ajuns aici pentru că Hervey nu se încadrează în ceea ce ne dorim noi. Nu a avut atitudinea potrivită și nu a depus efortul pe care noi ni-l doream. Asta este, mergem mai departe. E greu să schimbi toată echipa, e un sezon greu, diferit, dar eu sunt mulțumit de felul cum se lucrează și de atmosfera din lot. Eu am mare încredere în această echipă că putem face lucruri extrem de bune. Timingul este puțin diferit, referitor la momentul în care echipa se va suda cu adevărat. Nu va fi ca în alți ani, când toată lumea se aștepta să dominăm de la început, să câștigăm și chiar să avem noroc. Trebuie să recunoaștem, anul trecut au existat și astfel de momente. Niciun sezon nu seamănă cu celălalt și refuz să compar echipele. Eu vreau să îmi fac treaba zi de zi și să devenim mai buni cu această echipă. Deși în EuroCup avem 4 înfrângeri, atmosfera este bună și putem construi împreună. 

#
Player
MIN
PTS
2FG
3FG
FG
FT
TREB
AST
EFF
0
Karel Guzman Abreu
19:22
15
1/3
2/3
3/6
7/8
4
3
14
2
Tudor Stefan Somacescu
21:56
13
4/8
1/4
5/12
2/3
3
5
18
3
Zavier Marquis Simpson
14:18
0
0/3
0/1
0/4
0/0
3
5
3
6
Darius Paul Miron
11:57
5
1/2
1/3
2/5
0/0
2
0
4
9
Sasu Antreas Salin
23:50
11
1/1
3/8
4/9
0/0
3
1
9
10
Zachary Scott Hankins
16:51
8
4/6
0/0
4/6
0/0
11
2
20
12
Tudor Alexis Petric
03:55
0
0/0
0/0
0/0
0/0
0
0
-1
22
Radu Andrei Cepoi
03:55
1
0/0
0/0
0/0
1/2
0
0
0
23
Deshawn Stephens
28:47
21
7/7
1/2
8/9
4/6
9
3
31
25
Mihai Marius Maciuca
28:47
16
4/4
2/5
6/9
2/2
2
2
17
95
Adam Amani Andrea Mokoka
26:21
10
5/5
0/2
5/7
0/1
3
5
17
199.99
100
27/39
10/28
37/67
16/22
40
26
132

Parteneri