imagine articol

Ionescu, Nicoară și Pop, reprezentanții Academiei U-BT la FIBA YDF U14, din Kosovo

Nikolas Pop, Adelin Ionescu și Alex Nicoară, componenți ai echipei U-BT U14, pregătită de Mihai Popa, vor participa alături de echipa României la primul turneu FIBA Youth Development Fund al sezonului 2025-2026. 

După ce în perioada 8 - 11 noiembrie s-au pregătit alături de restul colegilor convocați la această acțiune la Complexul Olimpic de la Izvorani, cei trei tineri jucători ai Academiei U-BT s-au deplasat în Kosovo, la Gjakova, acolo unde în perioada 11 - 16 noiembrie va avea loc turneul mai sus menționat. 

România U14 va juca după următorul program:

  • Joi, 13 noiembrie, ora 16:00 - România - Turcia
  • Vineri, 14 noiembrie, ora 20:00 - Macedonia de Nord - România
  • Sâmbătă, 15 noiembrie, ora 16:00 - Bulgaria - România
  • Duminică, 16 noiembrie, ora 15:00 - Kosovo - România
Foto: frbaschet.ro

Lotul pregătit de antrenorii Marian Angelian și Florin Munteanu este format din: Popescu Tudor, Parnia Dragos, Blondea Patrick, Voinea Tudor,  Biji Luca, Prejban Vlad, Ștefan Victor, Ionescu Adelin, Pop Nikolas, Nicoară Alexandru, Botea Sebastian și Dan Teodor. 

Programul FIBA Youth Development Fund, implementat de mai mulți ani de FIBA Europe, are ca obiectiv susținerea țărilor aflate în proces de dezvoltare sportivă, prin oferirea de oportunități de pregătire pentru jucători și antrenori, precum și prin organizarea de competiții internaționale menite să încurajeze performanța și spiritul de echipă încă de la vârste fragede.

Parteneri