imagine articol

Juniorii de la Academia U-BT, convocați la acțiunile loturilor naționale

Pe adresa clubului nostru au sosit convocări pentru mai mulți juniori de la Academia U-BT. Astfel, Tudor Tancău și Radu Cepoi vor fi prezenți în perioada 27 aprilie – 3 mai la un stagiu de pregătire centralizată. Cei doi se află în vederile naționale U16, pentru Campionatul European din vară.

De asemenea, David Fîntînă va efectua pregătire centralizată alături de naționala U18 la București, în perioada 28 aprilie – 3 mai. La rândul lor, tricolorii vor participa la vară la Campionatul European.

În altă ordine de idei, continuă acțiunile din cadrul Youth Development Fund, programul implementat de către FIBA. După antrenamentele de luna trecută de la Iași, acum cei mai talentați juniori U14 vor fi prezenți la Drobeta Turnu Severin.

Cu această ocazie au fost selecționați și juniorii Sebastian Lăpuște, Alexandru Hațegan, respectiv Vomir Bizo. Totodată, micii tricolori vor avea parte de mai multe meciuri amicale, în perioada 03-07 aprilie. Adversarele noastre vor fi Macedonia de Nord, Bulgaria, Kosovo și Turcia.

HAIDE "U"
0

Parteneri